Trecerea din lumea caldă şi sigură a copilăriei spre lumea maturităţii cu responsabilităţile sale se realizează de cele mai multe ori cu dificultate, sub imperiul nesiguranţei, al confuziei, al sentimentuiui de teamă care poate mina serioase conflicte şi probleme. Dar dacă nu suntem prea preocupaţi sau chiar doborâţi de ceea ce ni se pare că se întâmplă tocmai pentru a ne supăra şi a ne face nouă viaţa imposibilă, putem remarca cu certudine că ea, viaţa, poate fi mai interesantă , mult mai captivantă, mai ales dacă ne cunoaştem ,,locul” nostru şi dăm un sens acestuia.
Când un copil creşte, ajunge la 14 ani, începe să simtă gustul libertăţii pe care treptat o vrea a fi totală. Vrea să decidă singur. Vrea să-şi conducă singur viaţa. îi displace controlul părinţilor şi se străduieşte să le dovedească că nu mai este copil. Însă el nu este nici adult, ceea ce determină o luptă continuă, uneori dureroasă. Acest conflict are şi o altă latură:adolescentul în devenire care doreşte libertate, dar este în continuare dependent de părinţi material, financiar. Altfel spus, doreşte libertate fără responsabilitate şi asta deoarece nu ştie ce înseamnă adevărata libertate care duce la creştere, la dezvoltare, la împlinire, iar nu la conflicte sau eşecuri continue.
Se impune deci construirea unei imagini corecte asupra libertăţii de gândire, iar cel mai sigur punct de pornire este identificarea semnificaţiilor pe care le dau atât părinţii cât şi adolescentul în devenire, valorilor ce sunt asumate de fiecare parte.
Acesta a fost punctul de plecare în realizarea atelierului dintre părinţi şi copii.
Ce a urmat?
Emoţii,lacrimi de fericire din partea părinţilor,surprinşi să vadă maturitatea în gândirea a celor pe care-i percepeau ca fiind copii, ce nu ştiu greutăţile cu care se confruntă ei.
